Dimineata, si cateva raze de soare, raze ce nu au reusit sa strapunga frigul de afara, si din mine. Sunt momente ca astea cand as vrea sa te vad inca o data, si atat. Sunt zile in care retraiesc tot ceea ce faceam impreuna, si in care imi e dor de glasul tau, de tot. Recitesc si acum paginile de jurnal pe care le scriam cand tu erai la cativa pasi de mine si oricat de mult m-as stradui lacrimile imi siroiesc din nou pe obraji. Nu realizez ca plang decat atunci cand simt simt gustul lacrimilor.
Imi lipsesti, imi lipseste aura pe care tu mi-o incredintai si care ma facea speciala, eram deosebita. Acum, tot ceea ce ma inconjoara m-a transformat intr-o fiinta banala ce traieste intr-un piesaj lipsit de culoare ce are grija sa imi rapeasca si ultima farama din simplitate.
Imi e greu sa joc acelasi joc cu alte personaje. Imi este greu sa ma aflu in aceleasi decoruri si tu sa lipsesti. De ce trebuie sa joc acest joc daca eu nu mai vreau? Am obosit sa port aceiasi masca in fiecare zi, masca care dealtfel, in fata ta nu a existat niciodata, pentru ca eram in siguranta cu tine.
Rana a sangerat din nou. Se va vindeca vreodata? Va trece durerea? Vreau sa le arat tutror cicatricea din inima mea si asta pentru ca am o inima mai frumoasa ca a lor, o inima pe care am impartit-o cu tine.
