marți, 8 martie 2011

Stralucesc


Sunt un personaj complex cu lumini si umbre si vreau sa cred ca lumina mea interioara si exterioara o complexeaza pe cea a Soarelui. Pot degaja mai multa caldura din interiorul meu decat el, sunt mai presus de aceasta stea. Chiar daca Soarele nu straluceste tot timpul, stim ca e acolo si va aparea mai devreme sau mai tarziu si ne va lumina viata si ne va incalzi sufletele. Asta sunt eu! Poate ca stralucirea mea nu a fost mereu observata, dar oare nu asta se intampla cand lumineaza Soarele? Trebuie doar sa astept sa treaca noaptea si sa se iveasca soarele in viata mea. Am convingerea ca voi straluci din nou, ca altadata.

joi, 3 martie 2011

Lupta finala


A doua zi de primavara, si cateva raza de soare ce nu au reusit sa strapunga intunericul din sufletul meu. Zapada cernuta din cer cu doua zile in urma inca pastreaza pasii mei, pasi facuti spre o lume mai buna. Se intampla deseori ca drumul pe care mergi sa se desparta in doua si sa nu stii pe ce cale sa o apuci, iar eu inca ma aflu la intersectia vietii mele. Trebuie sa decid singura pe ce cale am sa merg de acum inainte. E timpul sa cresc, sa las in urma ce a fost si sa imi scutur umerii de amintiri, amintiri ce apasa prea greu uneori si ma strivesc. Nu conteaza, orice ar fi trebuie sa merg mai inainte iar urmele pasilor mei raman de-a pururi in urma.
Scot instinctiv oglinda din poseta doar pentru a ma asigura ca puhoaiele de lacrimi nu au lasat urme pe fata mea. Realizez ca nu numai lacrimile au lasat urme pe fata mea ci si nenumaratele vijelii din iarna trecuta. Descopar un chip fara viata ascuns in spatele fardurilor ce se chinuie sa schiteze un zambet fara a reusi insa. E mult prea greu sa iti ascunzi durerea in spatele unui zambet. Cui ii pasa de ceea ce simt eu? Par a fi bine, iar ceilalti se multumesc sa stie asta. Ei nu vor sa descopere si sa domoleasca furtuna din sufletul meu.
In definitiv, a venit primavara, iar iarna a trecut. Totul va reneste. Voi renaste si eu?

marți, 1 martie 2011

Azi,

...multe, multe amintiri. si lacrimi. si dor.

luni, 28 februarie 2011

Because you loved me - Celine Dion


Pentru toate datile in care tu ai stat langa mine
Pentru tot adevarul pe care m-ai facut sa il vad
Pentru toata bucuria pe care ai adus-o in viata mea
Pentru tot ce era gresit si tu ai indreptat
Pentru fiecare vis pe care l-ai facut sa devina realitate
Pentru toata dragostea pe care am gasit-o in tine
Iti voi fi recunoscatoare pentru totdeauna iubite
Tu ai fost cel care m-a sustinut
Care nu m-a lasat niciodata sa cad.

Tu erai cel care ma vedea dincolo de toate astea
Tu erai puterea mea cand eu eram slaba
Tu erai vocea mea cand eu nu puteam vorbi
Tu erai ochii mei cand eu nu puteam vedea
Tu ai vazut ceea ce era mai bun in mine
Ridicandu-ma cand eu nu puteam ajunge
Mi-ai dat credinta pentru ca tu credeai
Sunt tot ceea ce sunt
Pentru ca m-ai iubit

Mi-ai dat aripi si m-ai facut sa zbor
Mi-ai atins mana si am putut atinge cerul ,
Mi-am pierdut credinta si tu mi-ai dat-o inapoi
Mi-ai spus ca nici o stea nu este imposibil de atins
Ai stat langa mine si eu am stat falnica
Am avut dragostea ta, am avut-o toata


Sunt recunoscatoare pentru fiecare zi pe care mi-ai dat-o
Poate ca nu stiu prea multe
Dar stiu atat ca asta este adevarat
Am fost binecuvantata pentru ca am fost iubita de tine

Tu erai puterea mea cand eu eram slaba
Tu erai vocea mea cand eu nu puteam vorbi
Tu erai ochii mei cand eu nu puteam vedea
Ai vazut tot ceea ce era mai bun in mine
Ridicandu-ma atunci cand nu puteam ajunge
Mi-ai dat credinta pentru ca ai crezut in mine
Sunt tot ceea ce sunt
Pentru ca m-ai iubit

Erai in fiecare zi acolo pentru mine
Vantul tandru ce ma purta
O lumina in intuneric stralucind iubirea ta in viata mea
Mi-ai fost inspiratie
Printre minciuni tu erai adevarul
Lumea mea este un loc mai bun datorita tie
Tu erai puterea mea cand eu eram slaba
Tu erai vocea mea cand eu nu puteam vorbi
Tu erai ochii mei cand eu nu puteam vedea
Ai vazut tot ceea ce era mai bun in mine
Ridicandu-ma atunci cand nu puteam ajunge
Mi-ai dat credinta pentru ca ai crezut in mine
Sunt tot ceea ce sunt
Pentru ca m-ai iubït.

Versuri in care ma regasesc, si ne-am fi regasit daca tu erai aici, versuri care redau perfect "chimia" dintre noi (impropriu spus, dar...). Imi e atat de dor de tine... Stii, cel mai tare ma doare lipsa ta, doare faptul ca nu imi pot suna cel mai bun prieten si singurul de altfel, ca nu il pot vedea ca inainte, in fiecare dimineata. Ma doare singuratatea, si totodata anonimatul in care parca ma afund pe zi ce trece. Cand tu erai aici, mereu ma ajutai in momentele astea, ma ajutai sa ies in fata, imi dadeai incredere. Vreau sa te aud din nou vorbindu-mi, incuranjandu-ma sa ma ridic. Nu imi vine sa cred ca tocmai noua ni s-a intamplat asta. Uite, e din nou martie,iar eu nu o sa mai primesc niciodata flori de la tine ca inainte, nu o sa mai radem niciodata impreuna. Unde a fugit fericirea noastra? Fericirea mea? De ce toata lumea se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? De ce trebuie sa zambesc cand cel mai mult imi doresc sa plang? Vreau sa plang pentru tot ceea ce a fost si nu va mai fi niciodata. Tu nu mai esti, si ma doare sa descopar asta in fiecare zi. Unde sa ma indrept cand nu mai am coordonate?

sâmbătă, 26 februarie 2011


Sleep is the best meditation.
Dalai Lama

joi, 24 februarie 2011

After eight,


"Mi-as dori ca situatia sa fie alta, insa stiu ca dorinta mea nu devine obligatoriu realitate doar pentru ca vreau eu asta."

"Pot sa accept ca in viata mi se pot intampla si lucruri pe care nu le doresc, desi este neplacut si am facut tot posibilul ca sa le evit."

"Este extrem de neplacut ca mi s-a intamplat asa ceva, insa nu este cel mai rau lucru care mi s-ar fi putut intampla."

"Cred ca pot face fata si la situatii mai rele decat cea in care ma gasesc acum."

"Este extrem de neplacut, insa nu catastrofal daca in aceasta situatie nu voi putea detine controlul asa cum mi-as dori."

"Este rau, dar nu dezastruos sa traiesti astfel de emotii."

"Este neplacut, dar nu catastrofal sa ai astfel de ganduri."

Azi,


Am cautat toata ziua un subiect despre care sa scriu, si nu am gasit nimic. Mi-am petrecut mai bine de jumatate de ceas cautand in caietul de citate ceva care sa ma reprezinte, sa ma regasesc, ceva care sa imi descrie starea de azi. Nimic. Nici nu stiu cum sa descriu starea pe care o am acum. Sunt prinsa intre ceea ce e corect pentru mine si ceea ce e bine pentru altii. Compromis, e cuvantul cel mai potrivit. Imi jurasem ca nu o sa mai fac compromisuri, si totusi parca fac din ce in ce mai des asta.
Pe de alta parte incerc sa mai salvez ce se mai poate salva din urma naufragiului. Incerc sa redevin acea "dilimandroasa" din trecut, dar ironia este ca lipseste personajul principal. Dar cui ii pasa? Autorul nu se poate opri din scris nici daca unele personaje raman in primele pagini ale cartii, oricum cititorul o sa uite de ele cand ajunge la jumatatea cartii. Dar celelalte personaje din carte vor uita vreodata?
De ce trebuie sa uit cand eu nu vreau asta? E greu sa uiti. Defapt, am ajuns sa ma mint singura. Si, spre surprinderea mea o fac destul de frumos. Cred ca razi de acolo de "nebunia" mea. Incerc sa imi amintesc ceea ce spuneai tu despre "nebunia noastra", cred ca suna ceva de genu "daca nu am fi nebuni, ne-ar innebuni cei din jurul nostru". Si inca imi e dor sa aud asta. Stiu ca se presupunea ca am pansat ranile, dar totul e prea recent. Nu vreau sa ma ascund, sa spun ca totul e bine cand de fapt nu e. Vreau sa rad ca atunci si vreau sa plang ca acum, si atat!
Maine o sa imi pansez ranile din nou. O sa fiu bine mai devreme sau mai tarziu, dar o sa fiu.

"te iubesc pana la doamne-doamne si inapoi", la tine a ajuns?