Din nou, aici....

" Iubesc, defapt urasc pentru ca sunt mandra!"

Ce simti cand casa sufletului tau e devastata? Part 2

Acum esti singura, incercand sa zambesti desi atunci cand ajungi din nou acasa incepi sa plangi. Incerci sa te ridici, dar pe umerii tai apasa o greutate mult prea mare care nu iti permite. Esti prea mandra sa ceri ajutor, desi ai nevoie disperata de cineva care sa te ridice din marea de durere in care te-ai afundat. Te izolezi de tot si toate, faci tot posibilul sa iesi cat mai rar din casa, stai in intuneric privind poze si ascultand melodii, melodiile voastre. Crezi ca nimanui nu ii pasa de tine, ca viata nu mai are niciun rost fara el. Il iubesti si nu poti trece peste asta.
Dar dupa intuneric apare si lumina, lumina binefacatoare intruchipata in prieteni. Iti arata ca le pasa de tine si iti intind mana ori de cate ori ai nevoie sa te ridici. Iti arata ca iti pasa de tine. Ori de cate ori te aude plangand e in fata usii tale.
Ranile s-au inchis. Datorita lor!

[Iti multumesc si eu!]

Ce simti cand casa sufletului tau este devastata?

Intr-o splendida zi de primavara apare la usa ta persoana aceea persoana care crezi ca apare doar o data in viata. O primesti in inima ta si faci tot posibilul ca intre voi sa se creeze o frumoasa poveste, povestea voastra. Faci lucruri incredibile, lucruri pe care nu credeai ca ai sale faci niciodata, dar totul e "din dragoste pentru el". Incet peste ochii tai se asterne un val care nu iti permite sa mai vezi ceea ce e in jurul tau, te face sa crezi ca totul e perfect. Ajungi in al noulea cer si crezi ca nu ai sa mai cobori nicioadata cu picioarele pe pamant. Dar cand tintesti prea sus intotdeauna caderea e cea mai dureroasa.
Clipele superbe pe care le petreceati impreuna acum fac locul conflictelor care credeai ca nu or sa apara niciodata in povestea voastra. Intregul ce se formase intre voi incet capata crapaturi. Usor apar si primele semne de neincredere, primele vorbe care ranesc (desi credeai ca nu ai sa le auzi niciodata) insa lucrurile astea nu te afecteaza, crezi ca nimic din toate astea nu sunt suficient de grave sa pui punct, inca mai speri ca se mai poate repara ceva. Faci numeroase sacrificii in numele dragostei dintre voi insa fara niciun rezultat iar inevitabilul se produce.
Intregul vostru se sparge, povestea s-a terminat. Acum fiecare isi urmeaza un alt drum, nu veti mai fi niciodata pe acelasi drum tinandu-va de mana si soptindu-va "TE IUBESC!". Ramai singura inconjurata de poze si amintiri care nu iti dau pace. In cap inca iti mai rasuna versurile melodiei voastre.

~Va urma~

Cum?

Cum sa traiesc fara tine?
Cum sa ii explic inimii mele sa nu te mai iubesca?
Cum sa le explic ochilor mei ca nu or sa te mai vada?
Cum sa le explic mainilor mele ca nu te vor mai putea atinge?
Cum sa le explic buzelor mele ca nu te vor mai saruta?
Cum sa le explic urechilor mele ca nu te vor mai auzi?
Cum sa le explic pasilor mei sa nu mai indrepte catre tine?

Ganduri rascolite...

Imi e frig, si nu ma pot incalzi orice as face. Imi e frig in interior, in suflet! Ma simt singura asemeni unei barci ce se afla noaptea legata de debarcader. La fel ca ea ma legan singura, in noapte, in frig. Ata ce ma tine de debarcader e suficient de groasa pentru a nu-mi permite sa plec, dar in acelasi timp e destul de fragila pentru a ma face sa nu ma simt in siguranta.
Am esuat in marea vietii...

Cuvinte ce salveaza!

-... si te iubesc!
-De ce imi spui asta tocmai acum?
-Pentru acum ai cea mai mare nevoie sa auzi asta

Cinism...

Pun pariu ca nici la asta nu va asteptati.
Unul din drepturile omului este acela de a avea acces la libertatea de exprimare sub orice forma ar fi ea. Deci, nu mai judeca!
Pentru cine se simte!